Rusia a refuzat propunerea de a începe negocieri cu noua Administraţie proeuropeană de la Kiev, în contextul crizei din Crimeea, afirmă un oficial de rang înalt din cadrul Administraţiei Barack Obama, citat de CNN.
Persoane înarmate deţin controlul, joi dimineaţa, asupra anumitor clădiri oficiale de la Simferopol, capitala Crimeei, a declarat Anatoli Mohiliov, premierul acestei republici autonome, pentru AFP.
Ministrul ucrainean interimar de Interne Arsen Avakov a anunţat, joi, că întreaga poliţie a fost plasată în stare de alertă, inclusiv a forţelor speciale, după ce persoane înarmate au preluat controlul asupra Parlamentului şi Guvernului Crimeei, pe care au arborat steagul Rusiei, relatează AFP.
Republica Moldova se confruntă, în prezent, cu două riscuri: Rusia şi preşedintele Traian Băsescu, a declarat, luni, la Bucureşti, liderul socialist Hannes Swoboda, care a criticat declaraţiile şefului statului privind unirea dintre România şi ţara vecină.
Rusia şi Ucraina au semnat, marţi, un acord destinat eliminării obstacolelor comerciale dintre cele două ţări, în cadrul unei vizite în Rusia a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, relatează AFP.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, după întâlnirea cu preşedintele Estoniei, că este esenţial ca cetăţenii Republicii Moldova să poată circula liber în Uniunea Europeană şi că nu este permis ca pentru ruşi să fie mai uşor să obţină o viză decât pentru moldoveni sau ucraineni.
Rusia avertizează că o rezoluţie cu caracter constrângător prin care Siria ar fi ameninţată cu o intervenţie militară riscă să conducă la eşecul procesului de pace, informează AFP.
Uniunea Europeană şi Statele Unite şi-au exprimat susţinerea totală faţă de ţările din fosta Uniune Sovietică care au ales calea apropierii de Europa şi au avertizat Rusia că presiunea pe care o exercită în contrapondere este inacceptabilă, relatează AFP.
Informaţiile prezentate de Statele Unite şi aliaţii lor privind folosirea armelor chimice de către regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad la periferia Damascului "nu conving deloc" Rusia, a declarat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.