Persoanele cu handicap grav sau accentuat din Turda pot solicita un sprijin financiar de până la 1.000 de lei pentru plata impozitelor locale.
Turda a fost gazda reprezentanților regiunilor europene care au participat la cea de-a șasea reuniune a Rețelei Șefilor Autorităților de Management, organizată de ADR Nord-Vest.
67 de familii din Turda au primit cheile noilor locuințe sociale de pe strada Negru Vodă.
Turda se alătură proiectului „CLUJ SMART COUNTY – Ecosistem digital integrat”, inițiativă care urmează să fie depusă de Consiliul Județean Cluj în numele celor 81 de unități administrativ-teritoriale din județ.
Primarul municipiului Turda, Cristian Octavian Matei, s-a întâlnit cu ambasadorul Indiei în România, Excelența Sa Dr. Manoj Kumar Mohapatra.
Clubul de Dans Phoenix al Casei de Cultură Turda reprezintă municipiul la un festival internațional de dans și muzică desfășurat în această perioadă în Paralia, Grecia.
Turdenii vor putea scăpa gratuit de mai multe tipuri de deșeuri, în perioada următoare.
Un cadavru de porc a fost descoperit abandonat într-o baltă din zona Poiana, din Turda, situație care a ridicat serioase probleme de natură sanitară și de mediu
O nouă acțiune de curățenie a avut loc pe strada Teclu din Turda, unde zona a fost igienizată mecanizat pentru îndepărtarea deșeurilor și a altor resturi.