Primăria Turda schimbă regulile de trafic într-o intersecție importantă. Ce trebuie să știe șoferii

Primăria Turda schimbă regulile de trafic într-o intersecție importantă. Ce trebuie să știe șoferii
| Foto: Primaria Turda - Facebook

Primăria Turda anunță modificări de circulație într-una dintre intersecțiile intens circulate din oraș.

Măsura are scopul de a fluidiza traficul și a fost avizată de Poliția Rutieră.

Primăria Turda a transmis că, începând de marți, 4 iulie 2026, au fost introduse noi reguli de circulație în intersecția străzilor Calea Victoriei și Mihai Viteazul, pe sensul de mers dinspre cartierul Micro 3 spre centrul municipiului.

Potrivit administrației locale, Comisia de Sistematizare a Circulației Rutiere, cu avizul Poliției Rutiere, a decis montarea unui indicator care interzice virajul la stânga pentru autovehiculele cu masa de până la 3,5 tone.

Indicatorul este amplasat pe partea dreaptă a sensului de mers spre centru, după intersecția cu strada Ioan Opriș, și este însoțit de două panouri adiționale. Astfel, interdicția se aplică autoturismelor și motocicletelor, în timp ce mijloacele de transport în comun și autovehiculele cu masa de peste 3,5 tone pot efectua în continuare virajul la stânga.

Pentru șoferii care vin dinspre Micro 3 și doresc să ajungă pe strada Mihai Viteazul, Primăria Turda recomandă două rute alternative:

  • Ruta 1: Calea Victoriei – sensul giratoriu de la intersecția cu strada Tineretului – strada Tineretului – strada Macilor – strada Mihai Viteazul;
  • Ruta 2: Calea Victoriei – strada Fabricii – strada Primăverii – străzile Detunata, Ponorel, Luptătorilor și Frăsinet – strada Mihai Viteazul.

Reprezentanții Primăriei Turda îi îndeamnă pe participanții la trafic să circule cu prudență și să respecte noile reglementări rutiere, măsura fiind introdusă pentru fluidizarea circulației în zonă.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .