Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, este unul dintre numele vehiculate ca posibilă nominalizare a președintelui Nicușor Dan pentru șefia Serviciului Român de Informații (SRI).
Clujeanul din fruntea Senatului transmite că România are nevoie de echilibrarea bugetului și de predictibilitate fiscală.
Deputatul clujean spune că obiectivul Kremlinului nu este doar atacarea Ucrainei, ci și slăbirea sprijinului european pentru această țară, iar cei de la AUR, în frunte cu George Simion, au această retorică.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că, în funcție de cum se vor derula negocierile din ședința coaliției, este posibil ca Guvernul să-și asume răspunderea pe pachetul doi de măsuri în cursul acestei săptămâni
Diplomația parlamentară a devenit o componentă ''esențială'' a politicii externe a României, a declarat, luni, președintele Senatului, Mircea Abrudean, în deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomației Române (RADR), găzduită de Palatul Parlamentului.
Mircea Abrudean spune că, în ultimele zile, au circulat materiale video false cu el în mediul online și trage un semnal de alarmă: „să nu cădem în capcana acestor tentative de intoxicare”.
Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, a afirmat miercuri că nu crede că cineva din coaliția de guvernare va vota împotriva propriului guvern la moțiunea de cenzură anunțată de opoziție.
Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, și-a prezentat raportul de activitate parlamentară din perioada februarie-iunie 2025.
Președintele Consiliului Județean Cluj a avut în ultima vreme reacții acide la adresa Partidului Național Liberal și a oamenilor din conducere. Totuși, Alin Tise spune că nu a luat încă o decizie clară referitoare la plecarea din partid, așteptând să vadă ce se întâmplă cu două mari proiecte ale Clujului.