Un chirurg român atrage atenţia asupra comportamentului „iandmisibil” pe care l-au avut mai multe cadre medicale de la Institutul Fundeni în plină operaţie de transplant hepatic, în timp ce România deţine recordul mondial la infecţii nosocomiale în spitale.
În dorința de a da jos kilogramele cât mai repede și mai ușor, foarte mulţi români cer în farmacii un medicament care se administrează bolnavilor de diabet.
La Clinica Pediatrie 3 din Cluj-Napoca se inaugurează astăzi proiectul „Curtea Poveștilor”, un concept unic în spitalele publice din ţară, care a presupus renovarea spațiului interior al spitalului și transformarea lui într-un loc de joacă.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni că punerea în aplicare a Planului Naţional de Luptă împotriva Cancerului va însemna o schimbare de paradigmă, de la schemele de tratament uneori rigide spre o medicină personalizată.
Ministerul Sănătății a anunțat bilanțul zilnic privind cazurile noi de infectare și decesele provocate de COVID-19.
Începând de anul viitor, persoanele care nu se prezintă la medicul de familie pentru serviciile medicale de prevenţie ar putea fi sancţionate, a declarat, joi, preşedintele CNAS, Adela Cojan.
30% din totalul de 178 de milioane de cutii de medicamente ajunse în farmacii și spitale în primele trei luni ale anului au provenit de la fabricile românești.
Ministerul Sănătății a anunțat că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea Spitalului Regional de Urgență din Cluj. Proiectul tehnic de execuție (PT) trebuie finalizat în 12 luni.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, miercuri, că Guvernul a aprobat o OUG pentru realizarea studiilor clinice în România.
Recomandări: