Noi reguli pentru pacienți în România! Cine nu mai are prioritate la analize medicale

Noi reguli pentru pacienți în România! Cine nu mai are prioritate la analize medicale

De luna aceasta, mii de bolnavi pierd prioritatea la analize medicale, în urma unor reguli noi care modifică modul de programare și decontare a investigațiilor.

Este vorba de pacienți care, în baza unui bilet de trimitere special, făceau aceste analize în cel mult 5 zile, lucru care nu se mai întâmplă acum din lipsa banilor.

Dacă înainte, chiar dacă nu existau bani, analizele se făceau, iar ulterior laboratoarele recuperau sumele de la CNAS, acum, pacienții trebuie să aștepte până când vor fi bani, scrie digi24.ro. Sunt afectați pacienți cu boli neurologice, cu diabet zaharat, pacienți cu boli cardiovasculare și cerebrovasculare, pacienți cu boli rare, dar și pacienții cu boală cronică renală.

Cei care își păstrează însă prioritatea sunt pacienții cu suspiciuni de cancer, investigații pentru femei gravide, pacienții cu hepatită B și C, HIV pentru gravide, dar și cei care vor să își facă analizele de prevenție.

Comenteaza