După ce timp de jumătate de an lucrările de modernizare a două şcoli din Cluj-Napoca s-au desfăşurat în ritm de melc, constructorii au început noul an “cu dreptul”. În doar câteva zile s-a lucrat cât în şase luni din 2015.
În anul 2016, o serie de imobile ale școlilor clujene ar trebui să capete o nouă înfățișare. În plus, Inspectoratul Școlar Județean analizează și posibilitatea atragerii de fonduri europene pentru a dezvolta mai multe proiecte educaționale.
Trei şcoli din municipiu vor fi modernizate în perioada următoare printr-un proiect european de reabilitare a infrastructurii educaţionale şi creştere a capacităţii de şcolarizare.