Prima platformă inteligentă dedicată oncologiei din România a fost realizată de un medic specialist de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău şi de o companie software din Cluj-Napoca.
Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat în această lună autorizarea a 12 noi medicamente pentru punere pe piaţa Uniunii Europene.
Pentru toți care încă nu sunt la curent cu noua schemă a Ministerului Finanțelor Publice privind stimularea investițiilor cu impact în economie sau pentru cei care înjură Guvernul că lasă pacienții fără medicamente mai sus este linkul noii scheme, poate decid unii sau alții să construiască o fabrică în România
Românii au consumat mai multe medicamente în 2023, iar Sun Pharma, care include și Terapia Cluj s-a clasat pe primele poziții de pe piața farmaceutică în ceea ce privește numărul de unități vândute și valoarea acestora.
Secretarul de stat Adriana Pistol a declarat joi că rezistenţa la antibiotice reprezintă „o mare” problemă de sănătate publică, mulţi dintre specialişti considerând că, dacă nu se va interveni, „aceasta va produce viitoarea pandemie”.
La doar cinci zile de la publicarea ordinului care introduce noi reglementări pentru eliberarea antibioticelor, Ministerul Sănătății vine cu modificări.
Ministerul Sănătății pregătește un nou tip de prescripție în cazul antibioticelor, în care farmaciile vor nota și datele de identificare ale medicilor prescriptori, cât și ale pacienților cărora li se eliberează medicația.
Personalul farmaciilor comunitare din țară sunt în grevă japoneză pe fondul întârzierilor majore la plata facturilor restante de către casele de asigurări de sănătate.
Ministerul Sănătăţii s-a preocupat constant de asigurarea resurselor necesare, însă unele acţiuni au fost întreprinse cu întârziere, ceea ce a avut efect asupra pacienţilor şi spitalelor, arată rezultatele unui audit al Curții de Conturi.
Recomandări: