Administrația Națională de Meteorologie a emis luni prognoza meteo valabilă până după prima săptămână a lunii iulie.
Discuții aprinse pe salariul minim din România și pe salariul minim european, ce-i drept se apropie 1 iulie.
Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele normale în perioada următoare.
În fiecare zi a anului are loc o sărbătoare sfântă pe data de 25 iulie 2022.
Anunţul a fost făcut de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (Nooa), agenţia federală americană care se ocupă de oceane şi climă.
Andrei Baciu a anunțat că sistemul informatic pentru implementarea certificatului verde digital al UE este pregătit și a fost testat cu succes în România.
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Cluj sunt mereu pe baricade, veghind la menţinerea ordinii publice. Astfel, în cursul lunii iulie au efectuat peste 600 de misiuni.
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au scăzut cu aproape 1 miliard de euro în luna iulie, de la 30,11 miliarde euro în iunie la 29,15 miliarde euro, ca urmare a plăţilor în contul unei emisiuni de obligaţiuni a Ministerului Finanţelor Publice.
Ora 23.00 -Invitat surpriza - despre estetica politicienilor, frustrarile lor si asemanarile cu fauna showbiz - CEI MAI ELEGANȚI DEMNITARI