Papa Francisc a afirmat într-un interviu dat unei publicitatii că fi șocat de recenta decizie a Bisericii Catolice de a autoriza binecuvântarea cuplurilor formate din persoane de acelasi sex este o "ipocrizie".
27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Această dată a fost aleasă întrucât marchează aniversarea eliberării Auschwitz-Birkenau, cel mai mare lagăr de concentrare și exterminare nazist.
Poliţia elenă a destructurat o rețea de trafic de bebeluși în care erau implicaţi şi intermediari români. Un copil costa între 70.000 și 120.000 de euro.
Papa Francisc a criticat într-un interviu legile statelor care incriminează homosexualitatea, numindu-le "nedrepte", afirmând că Dumnezeu își iubește toți copiii așa cum sunt.
Joe Biden a semnat la Casa Albă, într-o atmosferă festivă, o lege federală care protejează uniunea persoanelor de acelaşi sex în Statele Unite, transmite AFP, citată de Agerpres.
Pare paradoxal, dar referendumul cu prelungire din week-end va fi, în egală măsură, cea mai inutilă, dar şi cea mai importantă consultare populară de după 1989.
Cuplurile heterosexuale sau homosexuale care nu vor sau nu pot să se căsătorească vor putea opta pentru oficializarea unei uniuni consensuale, înregistrate la ofiţerul de stare civilă, potrivit unui proiect de lege propus de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Ioan Deneş, propunerea PSD pentru ministerul Apelor, este parlamentarul criticat în primăvara anului trecut inclusiv de liderul PSD, după ce a spus că persoanele de acelaşi sex nu au voie să se ţină de mână pe stradă, dacă acest lucru nu este scris într-o lege, deoarece i-ar încălca lui libertatea.
Atât a estimat fostul premier Sorin Grindeanu că ar fi costat referendumul pe justiţie cerut de preşedintele Iohannis. Aceiaşi bani ar putea fi cheltuiţi în tentativa de a salva patria de ameninţarea homosexualilor cu intenţii matrimoniale.
Preotul Cristian Pomohaci, acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale, a depus o cerere de autosupendare din preoţie, invocând motive medicale, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.