Un mare producător este de părere că Europa se îndreaptă în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale.
Serviciul Copernicus de Monitorizare a Atmosferei al Uniunii Europene a anunțat că un nou val de praf saharian, pe care l-a catalogat drept "excepţional de dens", urmează să ajungă în Europa.
Premierul polonez, Donald Tusk, a avertizat că Europa se află într-o ,,eră de prerăzboi", dar că mai are încă un ,,drum lung de parcurs" până să fie pregătită să facă faţă ameninţării Rusiei.
Se circulă deja pe drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania A3. Legătura cu rețeaua europeană de autostrăzi a fost pusă în circulație joi, 28 martie.
Europa s-ar putea confrunta cu situaţii ''catastrofale'' în cazul în care nu evaluează riscurile climatice cu care se confruntă, multe dintre acestea aflându-se deja la un nivel critic, a avertizat luni Agenţia Europeană de Mediu.
Un nou ciclon mediteranean, care ajunge în Europa, va aduce în mai multe țări ninsori abundente, vânt și ploi.
În această perioadă, biletele pentru călătoriile cu trenurile internaționale pot fi achiziționate cu 15% reducere, anunță CFR Călători. Oferta se adresează tuturor categoriilor de călători: adulți, tineri, copii și seniori.
27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Această dată a fost aleasă întrucât marchează aniversarea eliberării Auschwitz-Birkenau, cel mai mare lagăr de concentrare și exterminare nazist.
Serviciile de securitate din Austria, Germania şi Spania au primit indicii că un grup islamist plănuieşte mai multe atacuri în Europa, posibil în noaptea de Crăciun şi de Anul Nou, a transmis cotidianul german Bild pe site-ul său.
Încă de la înființarea sa în anul 1993, piața unică a contribuit la ușurarea vieții de zi cu zi pentru oameni și întreprinderi, stimulând locurile de muncă și creșterea economică în întreaga UE. Este una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene.
Recomandări: