Organizaţia judeţeană PSD Iaşi precizează, într-un comunicat de presă transmis marţi, că următoarea întrunire a Comitetului Executiv Naţional al PSD va avea loc în perioada 29-31 ianuarie.
Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, potrivit unor surse politice, dar şi cu mai mulţi preşedinţi de consilii judeţene care au participat la o ceremonie de semnare a unor contracte pentru achiziţia de echipamente medicale.
Presedintele PSD Liviu Dragnea le-a spus, luni, jurnalistilor, ca nu crede ca legile justitiei ar trebui comparate cu un porc, referindu-se la afirmatia presedintelui Klaus Iohannis care a spus ca majoritatea parlamentara s-a grabit sa ingrase porcul in ajun cu legile justitiei.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că în Comitetul Executiv convocat luni nu s-a discutat despre o eventuală remaniere a Guvernului, însă este posibil ca acest subiect să fie dezbătut în cadrul unei noi întâlniri a social-democraților care va avea loc la sfârșitul lunii.
Maria Vasii, avocatul lui Liviu Dragnea, a declarat, joi, după ce a studiat actele din dosarul Tel Drum, că îi va propune preşedintelui PSD formularea unei cereri de extindere a urmăririi penale pentru toate persoanele care l-au acuzat pe acesta.
Premierul Mihai Tudose îşi doreşte cu Executiv cu mai puţine ministere, însă şeful pe linie de partid, Liviu Dragnea, se împotriveşte, miercuri dând un semnal clar, prin intermediul Facebook, că intenţionează să o înlocuiască pe Doina Pană cu un alt social-democrat.
A sosit noul an. Precum cameleonul, privim cu un ochi spre anul care a trecut, iar cu celălalt spre anul care începe. Și riscăm să rămânem șașii: nici ce a trecut nu ne încântă, nici ce vine nu ne dă încredere.
În toamna lui 2017, PSD a lansat un nou concept politic, cel de "stat paralel". Reunit la Băile Herculane, Comitetul Executiv Naţional al PSD a adoptat, pe 17 noiembrie, o rezoluţie prin care a denunţat "statul paralel şi ilegitim, care încearcă să preia controlul asupra puterii politice".
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a scris, duminică, pe Facebook, că 2017 a fost mai puţin liniştit decât a sperat, dar că, dacă este dat la o parte ”zgomotul politic”, este un an cu realizări fără precedent.
Recomandări: