Dragnea: Ar fi o mare greșeală desemnarea de acum a candidatului la prezidențiale

Dragnea: Ar fi o mare greșeală desemnarea de acum a candidatului la prezidențiale
Președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că în Comitetul Executiv convocat luni nu s-a discutat despre o eventuală remaniere a Guvernului, însă este posibil ca acest subiect să fie dezbătut în cadrul unei noi întâlniri a social-democraților care va avea loc la sfârșitul lunii.

Nu a precizat, totuși, dacă este vorba despre o remaniere sau de o "regândire a fluxului de decizie administrativă în interiorul ministerelor".

"Am acceptat propunerea pentru miniserul Apelor și Pădurilor. Următorul CExN se va organiza în perioada 29-30-31, la Iași, unde vom face și întâlnirea cu grupurile parlamentare. Acestea au fost cele două motive pentru care am convocat CEx", susține Liviu Dragnea.

Liderul PSD susține că în această lună va trebui realizată o analiză a modului cum funcționează fluxul deciziei în interiorul ministerelor și care sunt măsurile care fac ca în 2018 actul de guvernare să fie mai bun ca în 2017.

"Că poate fi o restructurare sau o remaniere, că se regândește fluxul de decizie administrativă în interiorul ministerelor - poate fi și asta. Vom face o discuție poate la CExN următor și trebuie să discutăm și cu colegii de la ALDE", a declarat acesta.

"Eu sunt de acord cu ce spun eu", a spus la un moment Dragnea dacă este de acord cu cele susținute de Niculae Bădălău în cadrul ședinței de partid.

Foarte mulți social-democrați au venit cu păreri, însă nu s-a făcut CEx pentru analiza ministerelor, fiind nevoie de o peioadă mai lungă pentru așa ceva, a mai precizat Dragnea.

Întrebat dacă s-a stricat relația dintre el și premierul Mihai Tudose, liderul PSD a răspuns că din partea sa "categoric nu".

Referitor la scrisoarea deschisă a lui Niculae Bădălău pentru conducerea partidului, Dragnea susține că este "un document bun", care va face parte dintr-un document propus pentru a fi adoptat la CEx-ul de la sfârșitul lunii.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, îl refuză categoric pe președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, după ce acesta din urmă a solicitat organizarea unui Congres extraordinar pentru stabilirea candidatului la alegerile prezidențiale din 2019.

"Alegerile prezidențiale sunt peste doi ani. Oricum candidatul la prezidențiale va fi desemnat în urma unui congres, se pune problema când, eu am alt punct de vedere în ceea ce privește data, nu de acum. Vom discuta mai târziu de cine ar fi posibili candidați la prezidențiale", a spus Dragnea.

„Ar fi o mare greșeală. Dacă noi am desemna un candidat, în trei luni dispare", a mai afirmat Dragnea. a adăugat liderul PSD.

Niculae Bădălău a solicitat oficial în ședința Comitetului Executiv al PSD organizarea unui congres. Președintele executiv al PSD și-ar dori o listă de candidați care să fie analizați. În opinia sa, Liviu Dragnea ar avea prima șansă să fie candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2019.

 

Comenteaza