Preşedintele Societăţii de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că numărul persoanelor decedate din cauza rujeolei a crescut la 21.
O explozie a avut loc, luni, într-o staţie de metrou din oraşul rus Sankt-Petersburg, soldat cu cel puţin nouă morţi, 50 de persoane fiind rănite. Bomba găsită într-o altă stație a fost dezarmosată.
Potrivit Comisiei Europene, România continuă să fie printre ţările cu cele mai multe decese cauzate de accidente rutiere, raportat la un milion de locuitori.
Potrivit presei italiene, aproximativ 20 de schiori, toți străini, se aflau în zona unde s-a declanșat avalanșa. Continuă căutările pentru a găsi eventualele persoane dispărute. Elicopterele sunt pregătite pentru a-i evacua pe răniți.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) informează că numărul deceselor cauzate de gripă a crescut la 25.
Niciuna din cele trei persoane care au murit din cauza gripei nu fusese vaccinată. Până la 15 ianuarie au fost imunizate antigripal 475.618 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.
Mai multe persoane au decedat, iar altele sunt date dispărute, în urma avalanşei declanşate în în zona unui hotel din regiunea Abruzzo.
Tragedia a avut loc marţi în celebrul parc de distracţii australian Dreamworld din statul Queensland.
Potrivit ultimelor informaţii obţinute din Italia, a fost confirmat decesul altor trei cetăţeni români în urma seismului survenit la data de 24 august 2016 pe teritoriul Italiei, a anunţat MAE.
Recomandări: