Modul în care pandemia de COVID – 19 a influențat economiile românilor și relația lor cu băncile, dar și intențiile viitoare de a se îndatora la bănci sunt câteva dintre aspectele pe care Institutul Român pe
FIFA a trimis un mesaj Federației Române de Fotbal prin care solicită campionilor să achite datoriile față de un fost fotbalist.
Primăria a publicat o listă a societăților care au datorii la bugetul municipiului.
Primăria a publicat o listă a societăților care au datorii la bugetul municipiului.
13.500 de firme au fost înscrise, de la începutul lunii martie, în mecanismul de plata defalcată a taxei pe valoarea adăugată (TVA), potrivit datelor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) analizate de portalul de instrumente de business Termene.ro.
Maestrul bucătar britanic Jamie Oliver a acumulat datorii de 71,5 milioane de lire sterline (80,7 milioane de euro), din care 2,2 milioane de lire sterline sunt salarii restante pentru angajaţii din restaurantele sale.
Cluj Arena SA, societatea care a administrat stadionul până pe la jumătatea anului 2016, a intrat direct în faliment pe 23 august 2017.
În al treilea trimestru al anului trecut nivelul global al datoriilor a atins un nou record urcând până la 233 trilioane dolari. Tot mai mulți specialiști în economie spun că există premisele pentru o nouă criză economică devastatoare.
Comisia Europeană anunţă, luni, că a lansat o investigaţie aprofundată „pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor CFR Marfă şi necolectarea datoriilor companiei i-au conferit acesteia un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat”.
Recomandări: