CFR Cluj ar putea fi exclusă din competițiile europene din cauza unui fost jucător

CFR Cluj ar putea fi exclusă din competițiile europene din cauza unui fost jucător
| Foto: facebook.com/cfr1907

FIFA a trimis un mesaj Federației Române de Fotbal prin care solicită campionilor să achite datoriile față de un fost fotbalist.

Deși a ajuns până în primăvra europeană unde a fost eliminată dramatic de Sevilla, CFR Cluj ar putea rata prezența în competițiile continentale în următoarele sezoane. În plus, “feroviarii” riscă să primească și o interdicție la transferuri. Toate problemele clujenilor vin din cauza unei datorii față de Ronny, fost atacant în Gruia, în perioada 2011-2014.

Jucătorul care între timp s-a retras din activitate susține că are de primit din partea campioanei suma de 100.000 de euro. Brazilianul a urmat căile legale și a ajuns până la FIFA. Forul internațional a trimis un mesaj către FRF prin care solicită CFR-ului să plătească suma către fotbalist.

“Lucrurile sunt clare, ori plătesc banii în 30 de zile, ori nu mai au voie să facă transferuri și nu mai merg în cupele europene. Nu e o sumă uriașă pentru club și, în plus, sunt banii mei! Adică munca mea. Am câştigat cazul la UEFA înainte ca gruparea din Cluj să intre în insolvenţă.

Au trecut anii cei din Cluj au ieşit din insolvenţă, dar nu şi-au achitat datoriile. Sunt nervos fiindcă forurile internaţionale au spus că am dreptate şi trebuie să-mi primesc banii. Cel mai bine ar fi să-și onoreze datoriile, e simplu. Fiindcă eu n-am renunțat 5 ani, n-o să renunț nici acum”, a explicat Ronny pentru GSP.

Brazilianul a jucat 37 de partide în tricoul CFR-ului, a înscris de șapte ori și a oferit trei pase decisive. Singurul trofeu din cariera lui Ronny este titlul în Liga 1, cucerit în 2012.

Comenteaza