Instanţa supremă l-a condamnat, luni, pe fostul senator Dan Şova la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora. Decizia nu este definitivă.
Procurorii au cerut marţi condamnarea lui Dan Şova la închisoare pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora, confiscarea sumei de 100.000 de euro şi menţinerea sechestrului asigurător.
Fostul ministru Dan Şova a fost filmat la Predeal, în urmă cu câţiva ani, într-o altercaţie cu câţiva poliţişti care i-au cerut să se legitimeze.
Dan Şova rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, după ce instanţa supremă a respins, luni, contestaţia senatorului şi a menţinut decizia de prelungire a mandatului emis în 14 decembrie, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.
Senatorul Dan Şova a fost reţinut, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în noul dosar, în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.
Senatul a aprobat, joi, în şedinţă de plen, solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului PSD Dan Şova, acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.
Procurorii DNA au sesizat Parchetul instanţei supreme pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova, acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.
Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată joi de procurorii DNA alături de alte patru persoane, între care senatorul Dan Şova şi directorul Complexului Rovinari.
Monica Macovei a câstigat, prin decizie definitiva si irevocabila, procesul intentat lui Dan Sova în dosarul în care europarlamentarul l-a acuzat pe senator de calomnie, pentru ca el a sustinut ca tatal acesteia ar fi fost "general de Securitate" si "seful Securitatii Giurgiu".
Şeful executivului este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, anunţă DNA. Totodată, este cercetat, în calitate de prim-ministru, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de conflict de interese.