Comisia juridică a dat aviz favorabil pentru reţinerea şi arestarea lui Dan Şova

Comisia juridică a dat aviz favorabil pentru reţinerea şi arestarea lui Dan Şova
Comisia juridică a Senatului a votat favorabil, miercuri, cu şase voturi pentru şi cinci voturi împotrivă, cererea DNA privind reţinerea şi arestarea senatorului Dan Şova.

Preşedintele comisiei juridice, Cătălin Boboc a declarat la finalul şedinţei că votul a fost unul favorabil cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare a senatorului Dan Şova, înregistrându-se şase voturi pentru şi cinci voturi împotrivă.

"Astfel, vom transmite plenului Senatului raportul favorabil în privinţa solicitării DNA", a menţionat Cătălin Boboc.

Preşedintele comisiei juridice a menţionat că nici comisia şi nici plenul nu fac arestări. "Asta nu înseamnă că va veni duba DNA în faţa scărilor Senatului, ca să aresteze pe cineva", a adăugat Boboc, precizând că este vorba despre un act procedural, cu care Parchetul merge la instanţă, iar instanţa este singura care decide în privinţa solicitării Parchetului.

"Mă bucur că aceasta a fost soluţia comisiei, sper ca aceasta să fie şi soluţia plenului, pentru că, altfel, am bloca posibilitatea instanţei de a nu aproba cererea de arestare", a mai declarat preşedintele comisiei juridice.

El a mai spus că Parlamentul exprimă doar un punct de vedere.

"Nu aş vrea să mai rostogolim această idee că Parlamentul, sau blochează, sau încuviinţează ceva", a adăugat senatorul liberal, precizând că "procedura privind arestarea preventivă a lui Dan Şova poate continua, iar acest lucru nu înseamnă că Şova este vinovat, nici că trebuie sau nu să fie arestat, ci că procedura măsurii preventive poate continua".

Cătălin Boboc a mai arătat că nu poate anticipa ce se va întâmpla la plen, pentru că "fiecare coleg va vota cum consideră", şi a ţinut să menţioneze că toţi senatorii pot să studieze dosarul, până când raportul va fi introdus la plen.

Întrebat dacă îl consideră vinovat sau nevinovat, Boboc a răspuns: "Eu cred că domnul Şova are toate şansele, în faţa instanţei, singura în măsură să aprobe sau să respingă cererea procurorilor, să primească o soluţie favorabilă dumnealui".

Senatorul PSD Dan Şova a spus, după audierea în comisia juridică, unde şi-a apărat cauza în faţa colegilor jurişti, că nu doreşte să facă declaraţii, şi că singurul lucru pe care doreşte să îl transmită este că "a spus numai adevărul în comisie şi în plen va face la fel".

"Vă spun o singură propoziţie. În faţa comisiei, am spus numai adevărul. În faţa plenului, voi spune numai adevărul", a spus Şova, la ieşirea din comisia juridică.

El a adăugat că va face declaraţii numai în faţa comisiei şi în plen.

Comisia juridică a fost condusă de preşedintele Cătălin Boboc (PNL), toţi ceilalţi membri fiind prezenţi la şedinţă: Ovidiu Donţu (PSD), Doina Fedorovici (PSD), Cristian Bodea (PNL), Pataki Csaba (UDMR), Vasilica Steliana Miron (PNL), Mihai Neagu (independent), Florina Ruxandra Jipa (PSD), social-democratul Ioan Chelaru, Alin Tişe (PNL) şi Dincă Marinică.

În cadrul şedinţei, Dan Şova şi-a prezentat punctul de vedere, în faţa colegilor, în privinţa dosarului care însumează 1800 de pagini, respectiv şase volume, după ce a studiat dosarul şi marţi, timp de opt ore, şi toată dimineaţa de miercuri.

Senatorul independent Mihai Neagu a fost singurul care a ţinut să precizeze, înainte de şedinţă, care este opinia sa despre votul în cazul Şova. El a declarat că va vota conform "voinţei interne".

"Voi vota conform voinţei mele interne, ca om. Ca jurist, nu ca om politic, nu ca om înregimentat într-o anumită chestiune", a spus Neagu.

Procurorul şef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Anchetatorii cer încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

Procurorii au date şi indicii că Şova a depus la dosarul instrumentat de DNA mai multe documente false, în încercarea de a-şi dovedi nevinovăţia. Mai mult, el a dispus distrugerea toate hardurile calculatoarelor societăţii de avocaţi, pentru a ascunde corespondenţa purtată prin e-mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexuri energetice.

Potrivit unui comunicat de presă al procurorilor anticorupţie, din actele de urmărire penală a rezultat că în perioada 2007-2009, Dan Şova a semnat mai multe contracte şi acte adiţionale încheiate între Complexul Energetic Rovinari (CER) şi Complexul Energetic Turceni (CET) pe de o parte şi SCA "Şova şi Asociaţii" pe de altă parte.

De asemenea, procurorii au ajuns la concluzia că, în calitate de "avocat coordonator" - menţiune trecută expres în toate aceste contracte -, a participat la mai multe discuţii legate de obiectul respectivelor documente, s-a deplasat la sediul CER şi CET şi la alte instituţii, contribuind efectiv la încheierea acestor contracte şi acte adiţionale. În plus, el a oferit şi consultanţă juridică, în baza acestor contracte şi acte adiţionale.

 

Comenteaza