Cercetările în dosarul privind frauda de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au fost extinse. Procurorii DNA anunţă că au reţinut 16 persoane în dosarul CNAS, reprezentanţi ai firmelor de îngrijire la domiciliu, un medic şi un avocat, fiind acuzate de înşelăciune privind decontarea ilegală a unor servicii medicale, dar şi că ar fi încercat să ascundă probe şi să influenţeze martori.
Societatea Naţională de Medicină a Familiei (SNMF) a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că, în următorii cinci ani, un sfert dintre români nu va mai avea medic de familie, iar, în prezent, aproximativ 650 de localităţi din ţară nu au cabinete de medicină de familie.
Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, şi Sergiu Ciobanu, fost consilier al lui George Maior la SRI, au fost arestaţi preventiv.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, vineri, că în timpul mandatului său toleranţa la suspiciunile de corupţie este zero, motiv pentru care i-a propus premierului Mihai Tudose să-l elibereze din funcţie pe Marian Burcea, care a fost reţinut de procurorii DNA.
Preşedintele CNAS, Marian Burcea, a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul în care se investighează decontări fictive de la instituţie. Surse judiciare spun că una dintre persoanele vizate de ancheta privind decontări fictive de la CNAS ar fi Sergiu Nicolae Ciobanu, fost consilier la SRI.
DNA face joi percheziţii la sediul Casei Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi la sediul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), au declarat surse judiciare.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl acuză pe Lucian Duţă de luare de mită şi au decis punerea acestuia sub control judiciar pe cauţiune. Nedepunerea cauțiunii atrage înlocuirea măsurii cu alta mai gravă.
Din aprilie, programul naţional de tratament pentru boli rare se extinde pentru trei noi afecţiuni, urmând să conţină o serie de noutăţi privind principalele programe naţionale de sănătate, a anunţat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Medicii vor putea prescrie pacienţilor, din 1 martie, 24 de medicamente care, în prezent, se acordă cu aprobarea comisiilor de specialitate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, arată un proiect pus în dezbatere publică pe site-ul instituţiei.