Voinescu: CNAS rămâne autonomă, dar e recunoscută autoritatea ministrului în aplicarea politicilor

Voinescu: CNAS rămâne autonomă, dar e recunoscută autoritatea ministrului în aplicarea politicilor
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) rămâne autonomă, conform formulei convenite cu UDMR, astfel că această structură va fi în continuare ordonator de credite, iar şeful său va fi numit de către premier, dar se recunoaşte autoritatea ministrului Sănătăţii în aplicarea politicilor publice, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, pentru Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat că formaţiunea democrat-liberală consideră că formula convenită cu UDMR în privinţa CNAS asigură funcţionarea Casei şi a Ministerului Sănătăţii păstrând autonomia CNAS şi coerenţa politicilor publice.

"Casa Naţională de Asigurări de Sănătate îşi păstrează în continuare autonomia, rămâne ordonator de credite, iar şeful Casei în continuare a fi numit de primul-ministru. Prin urmare, din punct de vedere funcţional, Casa îşi păstrează autonomia", a precizat Sever Voinescu.

Potrivit lui Voinescu, din punct de vedere al aplicării politicilor publice de sănătate "se recunoaşte, cum este firesc, autoritatea ministrului Sănătăţii în implementarea acestor politici".

"Astfel se va evita apariţia unor blocaje nedorite între Casă şi minister, aşa cum din păcate s-a întâmplat recent", a menţionat Voinescu.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că nu vrea să facă niciun comentariu privind trecerea CNAS în coordonarea Ministerului Sănătăţii până nu va exista un document oficial în acest sens.

"Nu pot să comentez declaraţia UDMR referitoare la coordonarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de către Ministerul Sănătăţii până nu există un document oficial în acest sens", a spus Lucian Duţă.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a fost creată în 1999 şi atunci era în subordinea Ministerului Sănătăţii. În 2006, prin Legea 95, ea a devenit autonomă şi a trecut în coordonarea Executivului.

În urmă cu un an, ministrul Sănătăţii Cseke Attila declara că va propune Guvernului trecerea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în subordonea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, instituţie care răspunde pentru politica de sănătate.

"Logic şi corect ar fi trecerea CNAS în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii. Spun asta pentru că Ministerul Sănătăţii răspunde pentru politicile naţionale de sănătate, dar fără pârghiile financiare, întrucât acestea sunt la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate", preciza atunci Cseke Attila

El mai spunea că degeaba ministerul încearcă să dezvolte politici cât mai aproape de nevoile pacientului dacă banii sunt la CNAS.

Potrivit ministrului Cseke Attila, preşedintele CNAS ar fi urmat să fie secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Etichete
Comenteaza