Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un tânăr depistat în trafic, la volanul unui autoturism, aflat sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere. Anterior, la volan s-a urcat un alt tânăr băut şi care avea permisul suspendat.
Accident grav de circulaţie, sâmbătă, în Apahida, provocat de către un bărbat care nu avea permis de conducere.
Aproape 45 de proiecte ale studenților și cadrelor didactice de la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor, din cadrul USAMV Cluj-Napoca, vor fi prezentate publicului și specialiștilor la Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii "Pro Invent 2018".
Asociaţia O Masă Caldă a dezvoltat aplicaţia ShareFood din dorinţa de a crea o reţea de donatori şi beneficiari de hrană din cadrul unei comunităţi, contribuind astfel la reducerea risipei alimentare.
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai inaugurează marți, 13 martie 2018, Muzeul Memorial David Prodan.
Cel mai longeviv proiect de educație cinematografică pentru elevi din România, EducaTIFF, ajunge anul acesta la a zecea aniversare. Activitățile programate în acest an încep cu ediția specială EducaTIFF – Școala Altfel, în perioada 26-30 martie, la Cinema Victoria.
Peste 25% dintre români locuiesc într-un oraş care are în plan, în derulare sau deja finalizat cel puţin un proiect Smart City, potrivit unui studiu de profil, remis vineri.
Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au dispus, vineri, măsura controlului judiciar pentru medicul Mihai Lucan şi au înlăturat interdicţia impusă acestuia de a nu profesa într-un spital de stat.
ZIUA de CLUJ a cerut opinia câtorva specialiştii clujeni în ştiinţe politice şi sociologie despre congresul PSD de sâmbătă şi despre faptul că PSD Cluj nu va avea candidaţi la nicio funcţie.