Consiliul Județean Cluj anunță că a derulat lucrări de modernizare sau întreținere pe nu mai puțin de 35 de drumuri județene în anul ce tocmai s-a încheiat.
Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvapeo Cluj au fost solicitați, în cursul weekendului care tocmai s-a încheiat, să intervină în soluționarea a opt cazuri de accidentări.
S-au finalizat lucrările de introducere a canalizării în localitatea Aghireșu, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Cluj.
Consiliul Județean Cluj a emis, în 2022, nu mai puțin de 2.290 de Certificate de Urbanism (CU), din care aproximativ 10%, respectiv 224, au fost elaborate exclusiv online.
Consiliul Județean Cluj a finalizat proiectul cu finanțare europeană ce a vizat „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca”.
Localitățile clujene Ciurila și Sălicea vor fi legate printr-un noul pod cu o lungime de peste 10 metri.
Drumul județean Sălicea – Săliște – lac Micești – Tureni a fost asfaltat integral.
Miercuri, 28 decembrie 2022, Ministerul Sănătății a publicat lista celor 42 de spitale din România care au trecut de prima etapă de evaluare, respectiv de eligibilitate, pentru a obține finanțare din PNRR, în cadrul apelului de infrastructură spitalicească.
Recomandări: