Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană se situează pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale, cu 26,2%, urmat de Marcel Ciolacu, Diana Şoşoacă, George Simion şi Nicolae Ciucă, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP.
Peste 2.400 de militari și 150 de mijloace tehnice participă în Piaţa Arcului de Triumf din Capitală.
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi Confederaţia Patronală Concordia au solicitat preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, nemodificarea Codului Fiscal până la data de 1 ianuarie 2024 şi asigurarea predictibilităţii mediului de afaceri în perioada următoare.
Nicolae Ciucă a spus miercuri că PNL a fost de acord să cedeze Ministerul Energiei către UDMR, înțelegerea fiind ca și PSD să cedeze un minister.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat luni că îşi depune mandatul, după ce a trecut în revistă măsurile prin care au fost acoperite doleanţele dascălilor.
Guvernul va aproba, luni, OUG privind majorările salariale pentru personalul din Educaţie, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei Executivului, după anunţul sindicatelor privind suspendarea grevei.
Guvernul anunță va adopta un Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării.
Liderul PNL, premierul Nicolae Ciucă, a anunţat vineri că liderii coaliţiei au decis să continue dialogul cu sindicatele din învăţământ.
Contractul de aproximativ 9 miliarde lei pentru magistrala de metrou M1 de la Cluj Napoca a fost semnat, joi, la sediul primăriei.