Patru dintre fotbaliștii celor două rivale se numără printre remarcații rundei cu numărul 14 din sezonul regulat.
Antrenorul italian a fost în culmea fericirii la finalul partidei pe care elevii săi au câștigat-o cu 3-1 contra celor de la Farul Constanța.
Trupa antrenată de Andrea Mandorlini s-a impus în fața formației de la malul mării, scor 3-1.
Formația din Gruia a apelat la serviciile terapeutului sârb pentru a rezolva cât mai rapid probleme medicale ale unor titulari.
Cele două rivale din oraș au parte de dueluri cu FC Botoșani, respectiv Farul Constanța.
CFR Cluj și Farul Constanța se întâlnesc în Gruia, în partida care închide etapa cu numărul 14 din sezonul regulat al Superligii.
Gabriel Tamaş a anunţat că se retrage din activitate, fotbalistul care a jucat și la "U" Cluj a declarat că în cariera sa a avut realizări şi nu poate fi considerat drept un "neica nimeni" sau "un alcoolic".
Datele și orele de disputare ale partidelor din prima rundă a returului sezonului regulat au fost stabilite de Liga Profesionistă de Fotbal.
Președintele formației din Gruia a vorbit pe larg despre absența îndelungată a jucătorului din Kosovo.