În cadrul caravanei de testări medicale gratuite și informare în mediul rural – „Nu am făcut destul", au beneficiat de controale medicale gratuite 1.129 de persoane din mediul rural.
11.500 de persoane din mediul rural au beneficiat de controale gratuite în sate și 33 dintre acestea au aflat că au cancer în cei 10 ani ai caravanei „Nu am făcut destul!”, organizată de FABC.
Peste o mie de persoane au fost testate medical în cadrul caravanei “Nu am făcut destul”, care a avut loc la nivel naţional în ultimele 3 luni. Organizatorii spun că pacienţi cu suspiciuni de cancer refuză investigaţii suplimentare.