Cartea "Dictatura lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989). Geniul Carpaţilor", al cărui autor este polonezul Adam Burakowski, va fi lansată în această seară, la ora 18.30, la Universitatea "Babeş-Bolyai".
Mai bine de 15.000 de studenţi din Cluj au făcut stagii de practică pe bani europeni, într-un proiect derulat de universitatea "Babeş-Bolyai" în ultimii trei ani.
Conferinţă internaţională despre democraţie la începutul secolului XXI, de mâine dimineaţă la Universitatea "Babeş-Bolyai".
Rectorul UBB, Andrei Marga, a fost prezent la evenimentele dedicate aniversării regelui Mihai I şi a declarat despre discursul suveranului că este un exemplu de discurs pentru un conducător de ţară.
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private organizează miercuri şi joi la Cluj două evenimente de educaţie financiară.
Crizele - economice, financiare, ale valorilor sau culturii, sunt analizate la Cluj într-un simpozion la Universitatea "Babeş-Bolyai".
Curtea de Apel Cluj şi Facultatea de drept din cadrul UBB organizează joi seminarul cu tema „Noul cod civil".
O dezbatere despre rolul Clujului în Uniunea Europeană este organizată vineri la Cluj, în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), de asociaţia Casa Europei.
Elevii de gimnaziu sau liceenii pot participa sâmbătă la Ziua Porţilor Deschise, la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică a Universităţii "Babeş-Bolyai".