Universitatea Babeș-Bolyai a publicat lista noilor taxe de școlarizare, valabile pentru anul universitar 2026-2027, în funcție de facultate și ciclul de studiu.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca dedică luna aprilie științei participative, printr-o serie de ateliere interactive menite să apropie cercetarea științifică de comunitate.
Universitatea Babeș-Bolyai salută aderarea României la ELIXIR, o decizie care reprezintă un salt major pentru cercetarea românească, cu impact în sănătate, biotehnologii și inovare.
UBB Cluj marchează o nouă performanță, după ce „Jurnalul unei cameriste”, cel mai recent lungmetraj semnat de Radu Jude, a fost selectat în cadrul Quinzaine des Cinéastes, secțiune de referință a Festivalului de Film de la Cannes.
UBB continuă implementarea proiectului „Plastic Pirates” printr-o nouă acțiune de cercetare participativă organizată la Cluj-Napoca, vineri, pe malul Someșului Mic, zona Plaja Grigorescu.
Profesorii Daniel David și Nicolae Hâncu atrag atenția, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, că "sănătatea este atât de importantă încât trebuie protejată de influența pseudoștiințe".
Raiffeisen Bank și Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș–Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca au anunțat finalizarea celei de-a treia ediții a programului de mentorat Think Tank Lab.
UBB Cluj este și în acest an cea mai bine profilată universitate românească din prestigiosul clasament britanic QS al domeniilor și specializărilor universitare în anul 2026, lansat miercuri, 25 martie 2026.
Amalia-Susana Tușa, studentă în anul trei la UBB Cluj, privește generațiile tinere cu o combinație de afecțiune și exigență.
UBB Cluj a inaugurat în cadrul FSPAC un Laborator de Media Digitală de ultimă generație, dotat cu stații grafice performante, tehnologie de eye-tracking, camere 360° și echipamente profesionale audio-video.