Cu Dan Nistor în mare formă, echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău s-a impus cu 3-0, în partida din etapa a 14-a a Superligii.
Cele două rivale din oraș au parte de dueluri cu FC Botoșani, respectiv Farul Constanța.
Gabriel Tamaş a anunţat că se retrage din activitate, fotbalistul care a jucat și la "U" Cluj a declarat că în cariera sa a avut realizări şi nu poate fi considerat drept un "neica nimeni" sau "un alcoolic".
Chiar dacă FC Botoșani nu a obținut vreo victorie în Superligă în actualul sezon, fotbaliștii echipei clujene sunt precauți înaintea jocului direct.
Tehnicianul Universității Cluj a vorbit despre starea de sănătate a stopper-ului în vârstă de 28 de ani.
Goalkeeper-ul în vârstă de 31 de ani a revenit recent în primul 11 al formației clujene, după o absență de durată.
Antrenorul Universității Cluj a prefațat duelul pe care "studenții" îl vor disputa departe de casă în runda cu numărul 14 a sezonului regulat al Superligii.
Mijlocașul Universității Cluj e nemulțumit de faptul că selecționerul nu a remarcat evoluțiile sale din actualul sezon.
Datele și orele de disputare ale partidelor din prima rundă a returului sezonului regulat au fost stabilite de Liga Profesionistă de Fotbal.