Fostul internațional va deveni astfel tehnician cu puteri depline la CFR Cluj.
Atacantul Universității Cluj a urcat pe primul loc în clasamentul golgheterilor din Superligă.
Antrenorul formației din Gruia a rostit cuvântul care îi îngrozește în această perioadă pe "feroviari".
Echipa antrenată de Daniel Pancu a încheiat la egalitate jocul din runda cu numărul 19 a sezonului regulat, scor 1-1.
Formația pregătită de Cristiano Bergodi s-a impus pe teren propriu în fața sibienilor, scor 3-0.
Cristiano Bergodi și Iulian Cristea au prefațat întâlnirea dintre "studenți" și sibieni din sezonul regulat al Superligii.
După Nistor, Codrea și Cristea, internaționalul român a ajuns și el la un acord cu clubul pentru prelungirea înțelegerii.
Antrenorul CFR-ului a evitat să vorbească despre atitudinea atacantului după meciul cu Metaloglobus.
E agitație mare la birourile clubului clujean, care a reușit să își asigure pentru perioada următoare serviciile unor fotbaliști importanți.