Oficialul clubului din Gruia nu s-a ferit să critice modul în care antrenorul gestionează relația cu cei din cadrul echipei.
Președintele clubului din Gruia, Cristi Balaj, a vorbit în termeni dur despre modul în care Ionuț Coza a condus meciul de la Clinceni.
CFR Cluj a remizat cu Unirea Slobozia, scor 1-1, în cadrul etapei cu numărul 20 din SuperLiga României, iar CFR Cluj este pe locul 5 în Superliga, la 2 lungimi distanţă de play-out.
CFR Cluj a obținut doar o remiză în deplasare contra Unirii Slobozia, iar Dan Petrescu și-a ieșit din minți la câteva acțiuni ale arbitrului central, fiind eliminat pe final de meci după 2 galbene.
Formația din Gruia se întoarce cu un singur punct din deplasare, la capătul unui joc decis din două lovituri de la 11 metri.
Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a învins Petrolul Ploiești, scor 4-1, în etapa cu numărul 20 din sezonul regulat.
Antrenorul CFR-ului și-a lăudat din nou adversarii și e îngrijorat înaintea duelului cu formația clasată pe locul al 14-lea în Superligă.
Partida se dispută în cea de-a 20-a rundă a sezonului regulat al Superligii.
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul liderului din Superligă, a vorbit despre țintele echipei sale în pauza de iarnă.