Iată câteva exemple de urări şi mesaje de Paşte care pot fi trimise celor dragi, pentru a le transmite un gând bun cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri şi tradiţii religioase, printre care şi cea a salutului cunoscut chiar şi de cei mici - "Hristos a înviat!", "Adevărat a înviat!".
În fiecare an, de Florii, aproape 1,5 milioane de români care poartă nume de flori îşi celebrează onomastica.
Mai mult de jumătate dintre britanici spun că se simt confuzi după schimbarea orei şi solicită ca zilele succesoare acestora să devină sărbători naţionale care să le permită recuperarea.
2017 este al cincilea an în care, pe 20 martie, întreaga planetă sărbătoreşte Ziua Fericirii, adoptată în cadrul celei de-a 66-a reuniuni a Adunării Generale a ONU, la 12 iulie 2012.
În credinţele daco-romanilor, în această zi se termina ciclul celor „nouă babe", murea Baba-Dochia, moment care marca sfârşitul iernii şi începea şirul zilelor „moşilor", ce marcau începutul zilelor agricole, a primăverii.
În fiecare an, pe 8 martie, sărbătorim Ziua Femeii, un bun prilej de a omagia femeia de lângă noi, însă puţini ştiu că această sărbătoare nu are legătură cu venirea primăverii ori cu vreo tradiţie din bătrâni.
Lăsatul Secului reprezintă o sărbătoare care marchează ultima zi când se mai poate mânca de dulce, înainte de a începe Postul Paştelui, cunoscut şi sub numele de Postul cel Mare.
Divinitate mitologică, asemeni lui Eros sau Cupidon, se spune că Dragobete era fiul Babei Dochia. Dacii îl vedeau ca pe zeul care oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor. Această tradiţie s-a extins şi la oameni.