Președintele celor de la CFR Cluj a anunțat că "feroviarii" vor da totul în duelul cu liderul din Superligă.
Președintele clubului din Gruia a oferit o prima reacție în legătură cu cel care va conduce de la centru duelul primelor două clasate din Superligă.
Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor s-a pronunțat în legătură cu faza controversată din runda precedentă.
”Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine” și-a intitulat jurnalistul sportiv Dan Udrea articolul de opinie în care vorbește și despre jignirile adresate antrenorului Universității Cluj de familia Mititelu.
Deranjat de ultimele evenimente din Superligă, președintele celor de la CFR Cluj a ieșit la atac.
Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a pierdut în deplasare, pe terenul campioanei en-titre, scor 0-1.
Lituanianul a vorbit despre competiția pentru titularizare între el și rivalul său mai tânăr.
Antrenorul Universității Cluj speră că entuziasmul unei noi victorii în Derby a trecut, iar elevii săi vor fi la cel mai înalt nivel în fața campioanei en-titre.
”U” Cluj a reușit să o învingă pentru a treia oară în acest sezon pe CFR Cluj, 1-0 în etapa a doua a play-off-ului, într-un meci istoric pentru echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău.