Elevii încheie, vineri, primul semestru al anului şcolar 2018-2019, sâmbătă urmând să fie prima zi a vacanţei intersemestriale.
Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Cluj-Napoca şi fost ministru al Ministru al Educației în Guvernul Tăriceanu, consideră că repetenția la clasa I este o greșeală.
44.880 de lei, de la bugetul local pentru anul 2018, merg către hrana copiilor de la Pata Rât, beneficiari ai serviciilor socio-educative oferite de Fundaţia Popoarelor - Filiala Cluj.
Elevii şi prescolarii se întorc, luni, la cursuri după vacanţa de iarnă care a început în 22 decembrie şi care a durat trei săptămâni.
Elevii clujeni cu performanțe deosebite au fost premiați, miercuri seara, în cadrul celei de a zecea ediții a Galei de excelență ,,10 pentru Cluj’’, organizată de Primăria Cluj-Napoca.
Peste 400 de elevi din Cluj, însoţiţi de profesori, vor călători cu trenul la Alba Iulia, de Ziua Naţională a României, pentru a celebra în oraşul Unirii cei 100 de ani de la formarea statului român modern.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, în şedinţa de vineri a Guvernului, că se va adopta o ordonanţă de urgenţă în baza căreia va fi modificată valoarea pachetului alimentar zilnic de care beneficiază copiii.
Trafic infernal în Cluj-Napoca? Coloane infinite de maşini, dimineaţa şi seara, pe marile artere din oraş? Nici nu mai luăm în calcul ieşirile spre localităţile limitrofe. De ce? Un studiu recent publicat indică o rezolvare bine ştiută de autorităţile locale, dar (care pare) greu de pus în practică.
Cum pot apicultorii să-și îngrijească stupii de la distanță cu ajutorul tehnologiei, cum să găsești cel mai bun tâmplar, zidar sau electrician cu ajutorul unei singure aplicații, cum să stingi sau să aprinzi lumina în sufragerie, de pe telefon. Clujenii le-au învățat pe toate de la elevii a căror principală pasiune e IT-ul.