Fost ministru al Educaţiei din Cluj, despre repetenţia la clasa I: E o greșeală

Fost ministru al Educaţiei din Cluj, despre repetenţia la clasa I: E o greșeală

Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Cluj-Napoca şi fost ministru al Ministru al Educației în Guvernul Tăriceanu, consideră că repetenția la clasa I este o greșeală deoarece copii evoluează diferit, iar o astfel de măsură ar duce la scăderea stimei de sine.

Referitor la anunțul făcut de actualul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, privind revenirea la posibilitatea de a lăsa repetenți elevii chiar din clasa I, psihologul clujean, Mircea Miclea, spune că este o greșeală deoarece copii evoluează diferit, unii evoluează repede încă de la început, alți, în schimb, au nevoie de timp pentru a-și intra în ritm. 

"Sunt unii copii care de la început evoluează extrem de repede, sunt alții care la început evoluează greu și apoi explodează, recuperează. De aceea a-i descalifica de la început e în detrimentul lor și este incorect, pentru că același copil care acum s-ar putea să nu fie la fel de bun în clasa I ar putea recupera, dacă este ținut în aceeași cohortă, dacă nu îl stigmatizezi.
Făcandu-l să fie repetent din clasa I, deja îl stigmatizezi, în condițiile în care creierul lui este incă în formare. (...) Din păcate, de cele mai multe ori dânsa nu și-a bazat deciziile pe studii științifice, ci pe păreri proprii. E în același ton și acum", a spus Miclea pentru Edupedu.ro

Profesorul clujean este de părere că "soluția este mai degrabă utilizarea evaluărilor de la clasa a II-a și a IV-a pentru a face pe baza lor planuri personalizate de învățare". 

Ecaterina Andronescu a declarat că vrea să schimbe prevederile legale, astfel încât  învătătorul să poată lăsa repetenţi şi elevii din clasele I şi a II-a. 

"Din păcate, este o prevedere legală. Până în clasa a III-a nu îi poate lăsa repetenți, dar eu cred că trebuie să revenim asupra acestui lucru, pentru că iată unde suntem: ajungem la clasa a VIII-a și atunci constatăm că nu știu să scrie bine, să calculeze și 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de la clasa aa VIII-a. Obiectivele trebuie să le stabilim prim lege și fișa postului profesorului”, a declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, duminică, la Digi24.

Comenteaza