Magistraţii Tribunalului Cluj au dispus arestarea pentru 30 de zile, a unui bărbat din comuna Gilău, judeţul Cluj, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „tentativă de omor” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.
Un tânăr din Cluj-Napoca a fost prins fără permis la volan, însă supriza poliţiştilor a venit în momentul în care au percheziţionat maşina: au găsit 26 de pliculeţe cu droguri şi 3 amici de drum.
Sperietură pe cinste pentru părinţii unui copil de 5 ani din localitatea clujeană Apahida. Copilul a ieşit la plimbare cu bicicleta şi s-a făcut nevăzut.
Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT), ce va avea loc, în perioada 2-7 octombrie 2018, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, îşi propune să intre în Guinness World Records.
Aproape 650 de absolvenți de liceu şi peste 170 de absolvenţi de facultate și-au depus dosarele luni, 10 septembrie 2018, în prima zi a celei de-a doua sesiuni de admitere organizate de Universitatea Babeş-Bolyai pentru anul universitar 2018-2019.
În stagiunea 2018-2019, Teatrul Maghiar din Cluj își propune punerea în scenă a premierelor planificate pentru stagiunea anterioară, care, din motive financiare, au trebuit amânate.
Copiii unei familii din Cluj-Napoca învaţă acasă în sistem homeschooling, fără note, extemporale sau teme, materiile fiind predate de către mama lor.
Tânărul de 25 de ani s-a căţărat pe un turn cu înăţimea de 280 de metri, din Piteşti, şi a scris, cu graffiti, întrebarea „Ana, vrei să fii soţia mea?”
Aproximativ 100 de persoane au manifestat, luni seară, la Cluj, şi au cerut demisia guvernului, cu ocazia marcării unei luni de zile de la protestul din Bucureşti al Diasporei.