Elevii din județul Cluj sunt, săptămâna aceasta, în vacanţa de "schi", urmând să se întoarcă la cursuri în 24 februarie.
Cea de-a doua dezbatere pe proiectele de planuri-cadru de liceu de la Cluj a avut loc, vineri, în Aula Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a UBB Cluj.
„Nu mai putem continua așa, fiindcă suntem într-o situație dezastroasă, numai dacă mă gândesc la această zonă de analfabetism funcțional care pune efectiv la risc țara” a fost mesajul ministrului Daniel David, în deschiderea dezbaterii de la Cluj.
Răzvan, un tânăr diagnosticat cu leucemie, are nevoie urgentă de bani pentru transplant medular, iar liceenii clujeni încearcă să vândă cât mai multe flori pentru a strânge suma necesară.
Dacă toamna trecută garsoniera de 8 metri pătrați din Cluj-Napoca a ajuns celebră, acum un alt spațiu dat în chirie de doar 9 metri pătrați pentru o sumă uriașă își câștigă celebritatea. Dar nu e din Cluj-Napoca. Se întâmplă și la ”case mai mari”...
Ajuns al doilea om în stat după ce Ilie Bolojan a devenit președinte interimar al României, Mircea Abrudean este invitatul jurnalistului Mihai Moga, vineri de la 09:30, la ZIUA LIVE.
Cercetătorii de la Transylvanian Institute of Neuroscience din Cluj-Napoca, alături de parteneri internaționali de renume, au făcut un pas semnificativ spre dezvoltarea unei terapii genetice inovatoare pentru boala Huntington.
Județul Cluj a fost primul după București și Ilfov, în topul contractelor de muncă noi în 2024.
În doar câteva zile, în județul Cluj au fost raportate peste 1.300 de cazuri de gripă clinică și un nou deces.