Numărul cazurilor de boală înregistrate cu noul coronavirus a crescut, la nivel național, faţă de săptămâna anterioară.
Echipa Solis UTCN traversează în aceste zile deșertul australian cu Hyperion, cel mai performant vehicul solar realizat vreodată de studenții universității tehnice clujene, cu care reprezintă România la Bridgestone World Solar Challenge 2025.
Între 29 și 31 august are loc a treia ediție a concursului internațional de artă murală dedicat liceenilor. Artiști și membri ai Comunității 156 vor desena LIVE un aeroplan, în Piața Unirii, dar și un autobuz care, mai apoi, va circula pe străzile din oraș.
Au fost publicate rezultatele de după contestații ale examenului de Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă.
Peste 500 de unități de învățământ au fost comasate cu altele, ca urmare a reorganizării rețelei școlare.
În perioada 2021-2024, Universitatea Babeș-Bolyai a achiziționat fostele hoteluri Opera Plaza și Onix din Cluj-Napoca pentru amenajarea unor spații destinate proceselor didactice și de cercetare.
Primarul a fost prezent la startul competiției automobilistice dedicate femeilor.
Casa Județeană de Pensii a anunțat că i-au fost repartizate peste 200 de bilete de tratament și a explicat procedura prin care pensionarii le pot obține.
Grădina Botanică "Alexandru Borza" din Cluj-Napoca propune o expoziție specială pentru iubitorii de natură.