Regulamentul privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în regim self-service, pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca a intrat luni în vigoare.
Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns! Un tânăr a ajuns la spital după ce a căzut din portbagajul unei mașini. Incidentul a avut loc duminică după-amiază pe drumul dintre Poiana Horea și Beliș.
Clujul a coborât duminică în clasamentul județelor cu cele mai multe cazuri nou confirmate de COVID-19, însă a rămas pe locul doi la rata infectărilor cumulate la 14 zile.
În spitalele COVID din Cluj sunt internați 677 de pacienți, din care 54 se află în stare gravă la Terapie Intensivă.
Din cei peste 200 de pacienți intubați cu COVID-19 internați la Cluj-Napoca au supraviețuit aproape jumătate, în timp ce în țară mortalitatea ajunge la peste 90%.
Polițiștii clujeni au acționat sâmbătă în zone unde se pot crea aglomerări de persoane, în vederea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Șeful DSU, Raed Arafat, a aprobat introducerea în carantină a cinci localități din două comune Cluj, unde rata de infectare cu noul coronavirus a crescut peste 12 la mie.
Bărbatul căzut pe stradă la Huedin a fost resuscitat de echipajul SMURD și transportat la UPU Cluj-Napoca.
Bradul de Crăciun a fost amplasat astăzi în Piața Unirii din Cluj-Napoca.