Controale anti-COVID la Cluj. Amenzi de aproape 10.000 de euro într-o singură zi

Controale anti-COVID la Cluj. Amenzi de aproape 10.000 de euro într-o singură zi

Echipe formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat, în ultimele 24 de ore, la Cluj, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid-19.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, alături de jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj şi ai Grupării de Jandarmi Mobile ,,Ştefan Cicio Pop” Cluj-Napoca, precum și de poliţişti locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca au acționat în ultimele 24 de ore, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid-19.

În acest context, peste 330 de forțe au legitimat un număr de 1.740 de persoane.

De asemenea, au fost controlate 132 de mijloace de transport persoane și verificate aproximativ 120 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară necesare diminuării îmbolnăvirilor.

Nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, alături de noile măsuri instituite începând cu data de 9 noiembrie a.c., a atras aplicarea unui număr total de 221 sancțiuni contravenționale în valoare de 44.085 de lei.

De exemplu, pe raza municipiului Cluj-Napoca, echipe mixte formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali au desfășurat o acțiune punctuală urmărind atât responsabilizarea cetățenilor cu privire la noile măsuri instituite, cât și luarea măsurilor legale față de abaterile aduse cadrului normativ actual aplicabil stării de alertă.

Astfel, în intervalele orare 16.30-18.00 și 18.30-21.00, forţele implicate au legitimat 50 de persoane, 19 dintre acestea fiind sancționate în conformitate cu Legea 55/2020.

S-a urmărit cu precădere respectarea măsurilor referitoare la portul măștii de protecție de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în toate spațiile publice deschise și respectarea prevederilor de interzicere a reuniunilor de persoane în spații închise și/sau deschise.

În intervalul orar 23.00 – 01.00, acțiunea desfășurată s-a axat pe respectarea interdicției de deplasare a persoanelor în afara locuințelor/gospodăriilor după ora 23.00.

Activitățile desfășurate în acest sens au dus la legitimarea unui număr de 187 de persoane și verificarea a peste 150 de autovehicule.

Cu această ocazie, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020 și alte 6 sancțiuni pentru încălcări ale normelor de circulație rutieră.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza