Fiscul atenționează dezvoltatorii imobiliari persoane fizice să declare veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerilor până la data de 30 iulie.
Raluca Maria Țîncu a fost numită în funcția publică de conducere de inspector general antifraudă al Direcției generale antifraudă fiscală din structura Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a colectat în luna mai 16,1 miliarde de lei, cu 350 de milioane mai mult decât în perioada similară a anului trecut.
Vasile Marica, preşedinte Sed Lex, a anunţat, miercuri seara, după cinci ore de negocieri la Ministerul de Finanţe, că ministrul de resort a arătat toată susţinerea în demersul angajaţilor de a obţine salarii mai mari prin legea unitară, dar nu a putut spune dacă protestele se întrerup.
Salariaţii Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Cluj au izbucnit într-un nou protest spontan, neîncrezători în promisiunile de la centru.
Angajaţii din finanţe protestează, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în Craiova, Iaşi, Timişoara, Galaţi şi Braşov, urmând să se alăture angajaţi din alte judeţe, pe fondul nemulţumirii legate de proiectul legii salarizării.
Angajaţii de la finanţele clujene au oprit lucrul pentru două ore luni dimineaţa, cerând salarii la nivelul colegilor de la centrala ANAF.
În perioada 13 - 14 mai 2017, pe site-ul ANAF se vor face lucrări de mentenanță, fapt pentru care serviciile online pentru contribuabili vor fi nefuncționale.
Din calendarul obligaţiilor fiscale pe anul 2017, publicat luni de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), rezultă că, încă de la începutul lunii mai trebuiesc depuse mai multe tipuri de formulare.