Volumul „Şepcile roşii”, relansat într-o atmosferă fastuoasă şi emoţionantă GALERIE FOTO

Volumul „Şepcile roşii”, relansat într-o atmosferă fastuoasă şi emoţionantă GALERIE FOTO
Câteva sute de persoane au fost prezente la relansarea volumului „Şepcile roşii”, scris de maestrul Ioan Chirilă, eveniment ce a avut loc la ora 18, la sala de conferinţe de la stadionul Cluj Arena.

Evenimentul a durat aproximativ o oră, sala de conferinţe fiind neîncăpătoare. În cadrul lansării au fost proiectate imagini dintr-un interviu cu profesorul Gheorghe Bodea. Au luat cuvântul mitropolitul Clujului Andrei Andreicuţ, sculptorul Ilarion Voinea- cel care va realiza o statuie din bronz a Dr. Mircea Luca, preşedintele de onoare al Universităţii Cluj Remus Câmpeanu şi Nicolae Szoboszlay- ultimul supravietuitor al Bejeniei de la Sibiu şi antrenor al Universităţii Cluj în '57-‘58 şi '65-‘67.

Cartea s-a relansat în primă fază în 700 de exemplare, iar preţul este unul simbolic - 19.19 lei. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a transmis că va propune în şedinţa următoare de CJ ca Remus Câmpeanu să primească titlul de cetăţean de onoare al judeţului.

Fanii au pregătit un moment special înaintea partidei de mâine, dintre „U" şi Gaz Metan, când, într-un gest simbolic, cartea va fi adusă pe gazon dintre nori de un paraşutist.Informaţia a fost făcută publică prin intermediul site-ului de socializare Facebook de către mai mulţi suporteri. „Pentru seara de vineri, am pregătit o megasurpriză pentru to?i suporterii Universităţii. Înainte de meciul cu Gaz Metan Mediaş, cartea "Şepcile Roşii" va fi lansată "la propriu", din avion! Exact la ora 20:00, va ateriza pe terenul de fotbal un paraşutist care va aduce din cer mesajul Dr. Mircea Luca către toţi "U"-iştii. Vă aşteptăm să sărbătorim împreună! Ne vedem în tribunele stadionului cel târziu la ora 19:55", este mesajul fanilor care circulă pe reţelele de socializare.

Un aport semnificativ în reeditarea "Şepcile roşii" l-a avut Iarina Demian, soţia lui Ioan Chirilă. „Mă bucur că aţi ales să reeditaţi această carte în care chiar din primele pagini se simte afecţiunea şi admiraţia sinceră pe care Ioan Chirila a avut-o pentru Universitatea Cluj şi pentru cei care au reprezentat-o cu atâta dăruire. Eu nu am fost decât un suporter de pe margine, tăcut, dar pasionat de toate poveştile extraordinare pe care le-am aflat. "Sepcile roşii" nu este doar o carte de vizită, ci un portret făcut dintr-o memorie... a inimii. Este istoria unei echipe boeme, care cânta frumos şi care "poartă un U pe tricouri, o potcoavă cu noroc." Recitind cartea mi-am dat seama că cele mai multe din povestiri sunt schiţe cinematografice. "În noaptea aceea albă am revăzut toată povestea "Şepcilor roşii". Vinul din pahare mişca frumos, ca un operator iscusit, fotografiile vechi si noi!", e mesajul transmis fanilor Universităţii de Iarina Damian, scrisoare afişată pe site-ul Asociaţiei "Şepcile roşii 1919", asr1919.ro.

 

Comenteaza