Vlad Munteanu va fi numit azi preşedinte al „U” Cluj

Vlad Munteanu va fi numit azi preşedinte al „U” Cluj
Acesta a acceptat funcţia de administrator special/preşedinte al grupării clujene în urmă cu aproape o lună, dar abia azi va fi numit oficial în noua poziţie.

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Universităţii se va desfăşura astăzi, la Bucureşti, iar cele mai importante puncte de pe ordinea de zi sunt aprobarea demisiei lui Ioan Mărginean din funcţia de administrator special şi numirea lui Vlad Munteanu în respectiva poziţie. Practic, Munteanu va avea rol de preşedinte, urmând să deţină şi dreptul de semnătură pe toate actele oficiale.

Deşi finanţatorul clubului, Florian Walter, l-a convins acum o lună să accepte funcţia de administrator special/preşedinte al Universităţii, Munteanu va fi „uns" abia azi în noua poziţie. Motivul e foarte simplu: „U" Cluj se află în insolvenţă, iar orice decizie de acest gen se poate lua doar în AGA care trebuie anunţată cu 30 de zile înainte de desfăşurare. Totuşi, Munteanu şi-a intrat în rol imediat după discuţia oficială şi implicându-se total în activitatea clubului „universitar". Cu toate astea, fostul jucător al lui Wolfsburg şi Auxerre a evitat să apară oficial într-o conferinţă de presă, anunţând că va face acest lucru abia după ce va fi numit oficial.

ZIUA de CLUJ a discutat cu preşedintele în vârstă de 31 de ani imediat după numirea sa, iar în interviu acesta dezvăluia câteva dintre ideile pe care vrea să le implementeze la „U". „Planul meu e să aplic la "U" ceea ce am învăţat acolo (în Germania - n. red). Eu am plecat de la Aue când mi-am terminat studiile şi am fost hotărât că acesta e drumul pe care vreau să merg. Primul meu obiectiv e să asigurăm tot ce e nevoie pentru ca echipa să aibă linişte, rezultate şi să ne salvăm de la retrogradare. Apoi, odată cu rezultatele vor veni şi oamenii la stadion. În divizia secundă din Germania se joacă cu stadioanele pline, lumea vine cu mic cu mare, e vorba de tradiţie şi de mentalitate. „U" are tradiţie, poate trebuie să mai lucrăm la mentalitate, la imagine, asta vine cu timpul şi cu rezultatele", spunea Munteanu, imediat după ce a „bătut palma" cu Walter.

La doar 31 de ani, fostul mijlocaş va prelua postul deţinut de un an de Mărginean. Fost acţionar majoritar al clubului după plecarea lui Walter la Petrolul, devenit apoi administrator special în momentul declanşării procedurii de insolvenţă, Mărginean şi-a prezentat demisia acum două luni. El a spus că nu vrea să mai continue din cauza războiului pe care-l are cu suporterii şi a faptului că este înjurat cu fiecare ocazie pe stadion, în ciuda faptului că a ţinut Universitatea în prima ligă după "episodul Lausanne". „Am decis să demisionez pentru că cred că mi-am îndeplinit misiunea la acest club. Chiar dacă suporterii mă înjură, nu trebuie să uite că eu m-am zbătut pe plan juridic şi financiar ca această echipă să fie licenţiată şi să-şi primească dreptatea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Până acum eu eram văzut ca principalul motiv pentru care oamenii din Cluj nu vin lângă echipă. Sper ca acum lucrurile să se schimbe. Am comunicat decizia mea către administratorul judiciar, dar şi către acţionarul majoritar. „U" poate să se salveze de la retrogradare, mai e mult până la final", a spus cel poreclit „Limoniu", în momentul în care şi-a anunţat demisia.

Al optulea preşedinte din „era Walter"

Vlad Munteanu va fi a opta persoană care ocupă fotoliul de preşedinte al Universităţii Cluj din 2009, de când echipa a fost preluată de Florian Walter. Primul „uns" în această funcţie a fost George Dragu, fostul deputat PDL fiind urmat, pe rând, de Răzvan Dumitru, Cristian Barabancea, Călin Hinţea, Felix Grigore, Ana Maria Prodan şi Ioan Mărginean.

 

Etichete
Comenteaza