Un fost ministru din Guvernul Dăncilă a debutat în Liga 3 la 48 de ani! Momentul s-a petrecut în meciul cu Sănătatea Cluj

Un fost ministru din Guvernul Dăncilă a debutat în Liga 3 la 48 de ani! Momentul s-a petrecut în meciul cu Sănătatea Cluj
| Foto: gsp.ro

Meciul de zilele trecute dintre CSU Alba Iulia și Sănătatea Cluj a avut parte de un moment inedit. În prelungirile partidei din Liga 3, la gazde a debutat Daniel Breaz. La 48 de ani, Breaz e nimeni altul decât fostul ministru al culturii și fost ministru interimar al educației.

Fostul ministru i-a cerut în mod special antrenorului Mihai Manea să fie introdus pe teren. El este actualul rector al Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, iar echipa CS Universitatea Alba Iulia aparține chiar de Universitatea ”1 Decembrie 1918”.

Timpul petrecut pe treren a fost scurt, iar Breaz nu a reușit să atingă mingea, spre deliciul celor aproximativ 150 de spectatori prezenți în tribunele stadionului "Cetate", scrie ziarulunirea.ro.

"Finalul de joc a consemnat și o noutate, mai exact debutul ca jucător în acest sezon de Liga a 3-a a rectorului Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, principalul susținător al trupei universitare, persoana care a decis înființarea echipei de fotbal a clubului universitar în urmă cu 5 ani și care contribuie permanent la progresul pas cu pas al acesteia", se arată pe pagina de Facebook a clubului.

Născut în 1975, la Alba Iulia, Daniel Breaz este profesor doctor la Universitatea „1 Decembrie 1918", domeniile sale de interes fiind teoria geometrică a funcţiilor, funcţii univalente, operatori integrali şi analiza matematică.

A urmat cursurile Facultăţii de Matematică-Informatică, secţia matematică, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, unde a făcut şi masteratul, iar în 2002 a obţinut titlul de doctor în matematică, specializarea analiză matematică, cu teza „Operatori integrali pe spaţii de funcţii univalente".

Comenteaza