Un fost atacant al CFR-ului își dorește să revină în Liga 1: “România e a doua mea ţară, vreau să vin şi ca antrenor acolo”

Un fost atacant al CFR-ului își dorește să revină în Liga 1: “România e a doua mea ţară, vreau să vin şi ca antrenor acolo”
| Foto: digisport.ro

Unul dintre fotbaliștii care au impresionat în Gruia își dorește să se întoarcă în țara noastră pentru a antrena o formație din prima ligă. 

Retras în urmă cu aproape doi ani, Pantelis Kapetanos a început demersurile pentru a deveni antrenor, în țara natală, Grecia. Trecut pe la CFR Cluj și FCSB, fostul atacant susține că își dorește să revină în România și să pregătească o formație din Liga 1.

”Am început acum cariera de antrenor, vreau să iau şi diploma pentru mai sus şi încerc uşor uşor să fiu antrenor. Normal! vreau şi eu şi familia mea, pentru mine România e a doua ţară, vreau să vin şi ca antrenor acolo, dar avem timp”, a spus Kapetanos pentru Telekom Sport.

În perioada 2011-2013, atacantul grec a evoluat în 68 de partide pentru CFR Cluj și a înscris de 22 de ori.

Comenteaza