"Ultimul cavaler al fotbalului romantic", ovaționat de fostele glorii ale "Șepcilor roșii" și de fani

Nicolae Szoboszlay (91 ani), legendarul antrenor care i-a propulsat în fotbal pe Remus Câmpeanu, Petru Emil, Ioan Ovidiu Sabău sau Zoli Iașko, a fost omagiat în sala de conferințe a stadionului Cluj Arena, cu ocazia lansării unui volum dedicat vieții și activității sale sportive.
Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Protagonistul cărții scrise de jurnalistul Cristian Aszalos a prins fotbalul românesc în patru epoci diferite și este ultimul supraviețuitor al echipei Universității care a evoluat în exilul de la Sibiu, după semnarea Dictatului de la Viena. Fostul internațional și actualul manger al "studenților", Ioan Ovidiu Sabău, a ținut să-și exprime recunoștința față de cel care i-a fost mentor la mijlocul anilor 80.

"E o onoare să mă aflu alături de dumneavoastră pentru a elogia un adevărat cavaler al fotbalului românesc. Cele mai frumoase momente din cariera mea de fotbalist au fost cele petrecute alături de domnul Szoboszlay. Se spune despre recunoștință că este memoria inimii, a sufletului. Iată de ce acest sentiment profund mă obligă să vă spun, răspicat, că nu voi uita binele pe care mi l-ați făcut în copilărie și în adolescență. Sufletul meu păstrează o amintire vie a maestrului plin de abnegație, dar și a omului cu suflet generos de tată", a spus Sabău.

Autorul volumului, Cristian Aszalos (28 ani), a declarat că mesajul final al cărții este păstrarea unei amintiri vii față de marile personalități și aprecierea acestora atâta timp cât sunt în viață.

"Am scris cartea din pură pasiune. Am realizat-o din admirație pentru domnul Szoboszlay, pentru că am ajuns să îl cunosc foarte bine. Când îl întrebam de ce e apreciată "U" și de ce o iubește atât de tare, îmi spunea că e iubită pentru acuratețea cu care a supraviețuit de-a lungul deceniilor. Cel mai emoționant moment este clipa în care tânărul Nicolae Szoboszlay, la vârsta de 17 ani, pe timp de război, s-a îndrăgostit iremediabil de cântecele Universității.

Cartea este dedicată și unor personaje deosebite cu care a intrat în contact, figuri legendare precum Baratky, Iuliu Hațieganu, Titi Teașcă, doctorul Constantin Rădulescu sau Ștefan Kovacs. Mesajul final al cărții este să nu ne uităm oamenii mari, să-i prețuim cât timp ei sunt în viață. Volumul meu este și un apel la memorie", a afirmat tânărul jurnalist și scriitor.

"Prima și marea mea dragoste a fost Universitatea Cluj"

Antrenorul care i-a lansat în fotbal pe Remus Câmpeanu, Petru Emil, Ovidiu Sabău sau Zoli Iașko și-a exprimat dragostea și atașamentul față de echipa unde a făcut primii pași în fotbal.

"Greu suportă un fost sportiv și umerii lui atâta laudă. Secretul longevității mele cred că ține de exercițiile fizice pe care le fac de la 14 ani și până astăzi. Pot să vă spun că am servit cu cinste și cu profesionalism fotbalul românesc, cel clujean și cel al județului Cluj. Prima și marea mea dragoste este Universitatea Cluj, un club din partea căruia am primit foarte multe, mai ales din punct de vedere moral, pentru că mi-a întărit personalitatea.

Îmi pare bine acum, după ce am citit cartea, că mi-am deschis sufletul în fața acestui simpatic și talentat ziarist. Este o carte în care am vrut să accentuez două probleme: una a ambianței plăcute și a fair-play-ului în care am copilărit și în care am început fotbalul, dar și o alta, a decăderii din cauza banilor mulți, a deficienței și a relațiilor protecționiste, să spun așa, în care a ajuns fotbalul nostru", a subliniat fostul goalkeeper al "Șepcilor roșii".

La finalul evenimentului de lansare a cărții, ”Ultimul cavaler al fotbalului romantic” a fost aplaudat de o sală întreagă și a acordat autografe. Szoboszlay este ultimul supraviețuitor al echipei Universității care a evoluat în exilul de la Sibiu, după semnarea Dictatului de la Viena.

Fostul portar a jucat și la CCA (1948), actuala Steaua București, și a prins primul "derby de România". Acesta a mai fost, printre altele, coechipier cu legende precum Petschovschi, Bodola sau frații Kovacs și a cunoscut nume importante ale fotbalului interbelic ca Iuliu Baratky sau Ștefan Dobay. Între 1976 și 1985, Szoboszlay a fost coordonatorul centrului de copii și juniori al "Șepcilor roșii".

"Ultimul cavaler al fotbalului romantic" costă 40 lei și poate fi comandat de aici.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza