Sorana Cîrstea, declarații despre revenirea Simonei Halep: "Va putea să-și îmbunătățească jocul"

Sorana Cîrstea, declarații despre revenirea Simonei Halep: "Va putea să-și îmbunătățească jocul"
| Foto: facebook.com/romaniabilliejeankingcup

Cea mai bine clasată jucătoare din România în ierarhia WTA a analizat primul meci disputat de fostul lider mondial după o pauză îndelungată.

Aflată pe locul 24 mondial, Sorana Cîrstea traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei, iar recent a ajuns în optimile de finală ale turneului de la Miami. În aceeași competiție s-a consemnat și revenirea Simonei Halep în circuit.

Cîrstea a analizat meciul disputat de fostul lider mondial, dar și șansele României în meciul cu Ucraina din Billie Jean King Cup, partidă în care Halep ar putea evolua.

"Mereu sunt pozitivă, sunt alături de fete, chiar dacă nu mai joc FED Cup (n.r.- Billie Jean King Cup) de 6 ani. Mă uit la meciuri, avem o echipă puternică. Cred că Ana joacă, nu știu dacă și Simona...

Cred că în două săptămâni și Simona va putea să-și îmbunătățească jocul, având în vedere că aici la Miami nu a jucat rău după o pauză atât de lungă. Ucraina are câteva jucătoare bune, dar România are prima șansă și sper să se califice", a declarat Sorana Cîrstea pentru Digisport.

Partida dintre România și Ucraina din Billie Jean King Cup se va disputa în perioada 12-13 aprilie 2024.

Comenteaza