Sabău, detalii despre plecarea din vară: "Toate aceste lucruri m-au încărcat și m-au epuizat"

Sabău, detalii despre plecarea din vară: "Toate aceste lucruri m-au încărcat și m-au epuizat"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Antrenorul Universității Cluj a explicat ce a stat în spatele deciziei de a se retrage la finalul stagiunii precedente.

După jumătate de sezon excelentă, în care a salvat echipa de la retrogradare și a dus-o în finala Cupei României, pe care "studenții" au pierdut-o la loviturile de departajare, Ioan Ovidiu Sabău a decis să renunțe la postul său.

Tehnicianul a fost înlocuit cu Toni Petrea, însă a revenit după doar două luni și a început din nou munca alături de Chipciu&Co. Sabău a dezvăluit motivele din spatele decizie sale din vară, explicând modul în care presiunea l-a afectat.

"Au fost 8 sau 9 ani în care nu am mai avut acea adrenalină, acel program. A fost și responsabilitatea de pe umerii mei după ce am preluat echipa. A fost acea teamă, cum să retrogradez eu echipa? Cum să mie se întâmple mie, un produs al clubului, să retrogradez?

Toate aceste lucruri m-au încărcat și m-au epuizat. Simțeam că nu mai am acea stare, aveam nevoie de o pauză. Nu puteam să spun am nevoie de o lună și jumătate ca să mă reîncarc. Mai bine m-am retras și am dorit să las locul altcuiva, care e mai motivat și care are energie și putere.

A trecut o perioadă în care m-am liniștit, au mai fost oferte din Liga 1, dar apoi a venit acest telefon din partea lui Radu Constantea și am acceptat din nou această provocare. Nu e loc de interpretări, de buget și de altele. Sunt mulțumit că sunt lăsat să muncesc, am un lot valoros și putem să creștem ca echipă", a spus Sabău în podcastul 100%U.

Comenteaza