România joacă astăzi primul amical înainte de EURO 2024. Echipa probabilă
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Iun 2024, 10:21
- Sport
- Ascultă știrea

Echipa națională a României va întâlni Bulgaria la București, într-un joc de pregătire.
Cu mai puțin de două săptămâni înainte de primul meci de la EURO 2024, cel cu Ucraina, "tricolorii" dispută un joc amical împotriva vecinilor din Bulgaria.
Partida care se va disputa pe stadionul "Ghencea" va fi un prilej bun pentru selecționer să testeze diferite formule, chiar dacă cel mai probabil Iordănescu Jr. se va baza tot pe jucătorii care au contribuit în preliminarii.
Porivit GSP, trei "tricolori" ies din calculele tehnicianului pentru jocul cu Bulgaria, Andrei Burcă, Denis Alibec și Deian Sorescu.
Echipa probabilă:
Niță - Rațiu, Drăgușin, Nedelcearu, Bancu - R. Marin, M. Marin, Stanciu - Man, Pușcaș, Coman
Partida dintre România și Bulgaria se va disputa astăzi, de la 21:30.