Preşedintele CFR-ului: "Steaua e o echipă puternică, poate să facă puncte în orice grupă, ne poate chiar egala"

Preşedintele CFR-ului:
Steaua este o echipă puternică şi va face puncte în grupele Ligii Campionilor, indiferent în ce grupă va ajunge în urma tragerii la sorţi, a precizat preşedintele echipei CFR Cluj, Iuliu Mureşan.

"Indiferent în ce grupă va cădea Steaua poate să facă puncte. Poate face şi zece puncte. Este o echipă puternică, au o valoare similară cu a noastră din iarnă. Cu un pic de noroc poate să iasă (să se califice din grupe, n.red), chiar dacă sunt în urna a patra, cum am fost şi noi", a precizat Mureşan pentru ZIUA de CLUJ.

Preşedintele "feroviarilor" consideră că echipa bucureşteană se poate califica inclusiv în primăvara Liga Campionilor şi îşi doreşte ca rivala din campionat să facă puncte pentru coeficientul UEFA aferent echipelor româneşti.

Amintim, Steaua Bucureşti s-a calificat în grupele Ligii Campionilor după 1-1 acasă şi 2-2 în deplasare cu Legia Varşovia.

Până acum CFR Cluj deţine recordul ca număr de puncte realizat de o echipă românească în grupele Ligii Campionilor, de la înfiinţarea noului format al competiţiei.

 

 

 

Comenteaza