Poli Iaşi îi vrea pe Traore, Deac şi Bujor
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 22:13
- Sport
- Ascultă știrea

Antrenorul ieşenilor este preocupat de lipsa atacanţilor din lotul său. După plecarea lui Andrei Cristea şi accidentarea lui Ionuţ Bâlbă în jocul de pregătire cu nou-promovata Astra Ploieşti, Traore este văzut ca o soluţie excelentă pentru atacul echipei moldovene.
în plus, Grigoraş îl vrea şi pe Ciprian Deac, mijlocaş cu care a mai colaborat în returul sezonului 2007-2008, pe vremea când antrena Oţelul Galaţi. Antrenorul este însă conştient că şansele de a-l transfera la Iaşi sunt foarte mici. “Discutăm cu cei de la CFR Cluj posibilitatea de a-i aduce la Iaşi pe Traore şi Deac. Dacă în cazul atacantului ivorian avem ceva şanse, în ceea ce-l priveşte pe Deac, cu care am lucrat foarte bine la Galaţi, nu cred că cei de la Cluj vor fi de acord să ni-l dea” a spus Grigoraş.
Atacantul Vlad Bujor, jucător care a evoluat la echipa a doua a clubului CFR Cluj, este dorit şi el la echipa ieşeană, unde va da probe de joc. “în condiţiile în care în lot mai am doar doi atacanţi, am decis să-l aducem în probe pe Vlad Bujor. Acesta va ajunge în cantonamentul nostru de la Poiana Braşov astăzi (ieri – n. red.). Nu ştiu prea multe despre acest jucător, dar are referinţe bune. O decizie în privinţa lui Bujor voi lua până la plecarea în cantonamentul din Austria”, a precizat antrenorul ieşenilor. Bujor a fost, alături de Traore, golgheterul echipei CFR II în Liga a III-a în sezonul trecut, marcând fiecare câte 15 goluri.